Stereotipuri

Ce stereotipuri sunt în joc?

• Minimalizarea abuzului: „E doar o neînțelegere”
• Comparația: Există cazuri de violență mai gravă, deci ar trebui să accepți abuzul.
• Dezicerea de responsabilitate: “Lucruri astea se mai rezolvă și-ntre oameni.”
• Blamarea victimei: „ Nu se poate să pierdem timpul poliției”
• Eroarea logică de tip slippery slope: “Unde ajungem așa? Alo, 112, al meu nu spală vase?” = dacă facem plângere pentru acest abuz, înseamnă că vom ajunge să facem plângere pentru orice.

Impact

Cum afectează acest discurs victima violenței?

• Victima se poate îndoi că a fost agresată pentru că nu a existat violență fizică directă, iar autoritățile nu percep ca atare violența psihologică.
• Victima poate ajunge să se îndoiască de legitimitatea abuzului suferit, comparându-se cu victimele unor acte mai grave.
• Victima se poate simți lipsită de sprijin pentru că cei care ar trebui s-o protejeze aleg s-o blameze suplimentar.
• Victimei îi va fi mai greu să raporteze eventuale abuzuri mai grave pentru că nu are încredere în capacitatea poliției de a interveni.

Alternativa

Care ar fi fost reacția potrivită?

Polițistul ar fi putut opri violența dacă ar fi ales:

• Să ia în serios sesizarea Mariei și să recunoască violența psihologică drept ceea ce este: o formă de violență de gen.
• Să o ghideze în parcurgerea pașilor legali: depunerea plângerii și înregistrarea sesizării, sub un număr de înregistrare oferit victimei.
• Să investigheze cazul de violență conform legii.