Stereotipuri
Ce stereotipuri sunt în joc?
- Blamarea victimei: E vina ei că a ieșit din casă, că a consumat alcool, că „l-a ațâțat”
- Falsa alegere: ori stai acasă, ori te aștepți să fii hărțuită
- Scuzarea agresorului: nu a avut de ales fiindcă ea l-a provocat
Impact
Cum afectează acest discurs victima violenței?
Acest tip de discurs perpetuează rolurile tradiționale de gen: femeia trebuie să stea acasă sau să iasă doar însoțită. Sunt idei care consolidează ideile false că femeile sunt de vină dacă sunt agresate, fiindcă și-au permis să încalce „regulile” tradiționale.
Astfel, victimele hărțuirii sexuale ajung să se simtă pedepsite în primul rând pentru că aleg să-și petreacă timpul cum doresc, și apoi pentru că își cer drepturile atunci când le sunt încălcate.
Alternativa
Care ar fi fost reacția potrivită?
Bunica lui Mirel ar fi putut să oprească violența dacă ar fi ales:
- Să privească obiectiv acțiunile nepotului său, fără a-i scuza agresiunile
- Să recunoască faptul că libertatea femeilor o include și pe aceea de a ieși în public fără a li se încălca limitele
- Să taxeze comportamentul abuziv al lui Mirel
Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și/sau Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.
PARTENERI