Scrisoare deschisă adresată domnului premier Ludovic Orban
Scrisoare deschisă adresată domnului premier Ludovic Orban cu privire la adoptarea unor măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a viol
Scrisoare deschisă adresată domnului premier Ludovic Orban cu privire la adoptarea unor măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a viol
Comunicat de presă Avortul – un drept legiferat, dar greu de accesat în România anului 2019? Centrul FILIA, în parteneriat cu ECPI – Centrul Euroregional pent
Barometrul de Gen. România 2018 apare la o distanță de aproape două decenii față de ultimul studiu de acest tip realizat în România, într‐un context social și poli
Către Membrii Consiliului General al Municipiului București Stimate doamne consiliere, stimați domni consilieri ai Municipiului București, Organizațiile membre ale Rețelei pe
de Venera Dimulescu O formă de violență psihologică, recent apărută ca urmare a facilitării comunicării online și modernizării tehnologiei, este revenge pornsauporno
1. În situații de criză, dacă viața ta sau a copiiilor tăi este amenințată, sună de urgență la 112! Un echipaj de poliție se va deplasa la fața locului și, dacă este
ANUNȚ DE SELECȚIE PENTRU EXPERȚI în cadrul proiectului EGAL – Dialog civic si advocacy pentru politci publice sensibile la egalitatea de gen 1. Informații generale Incep
de Adina Păun “Despre ce e vorba în proiectul ăsta al tău?” Mă uit din nou la descrierea de pe site-ul FILIA: “Proiectul “Bona Dea – Acționăm pentru sănătatea ș
Mult prea multe femei sunt victime ale violenței din partea bărbaților. Atât de multe încât am ajuns să privim violența împotriva femeilor ca pe ceva firesc sau cel mult c
Dacă viața ta sau a celor din jur este în pericol, sună la 112!
Centrul FILIA este o organizație feministă care face auzite vocile femeilor prin lucru direct în comunități și activități de advocacy, activism și sensibilizare, studii și analize.
Centrul Filia este o organizație feministă care face auzite vocile femeilor prin lucru direct în comunități și activități de advocacy, activism și sensibilizare, studii și analize.


