În contextul unei societăți permisive în legătură cu violența împotriva femeilor, hărțuirea sexuală rămâne o un subiect insuficient adresat, mai ales la nivelul unităților de învățământ.
Datele din prezentul raport de cercetare însumează analiza a 85 de coduri de etică ale universităților publice și private, a 52 de răspunsuri în baza legii 544/2001 cu privire la situația statistică a cazurilor de hărțuire sexuală și discriminare de gen din ultimii 5 ani și soluționarea acestora, informații cu privire la activitatea Consiliului de Etică și Management Universitar și analiza a 170 de rapoarte de evaluare instituțională ARACIS.
Conceptul de discriminare este menționat în 94% dintre codurile de etică, însă definit în doar 21%. Niciun cod de etică dintre cele analizate nu oferă o definiție pentru discriminarea de gen. În plus, în 38 de coduri de etică este menționată hărțuirea sexuală și 12 coduri includ o definiție a acesteia însă destul de abstractă și greu de înțeles în lipsa unor exemple. Universitățile eșuează să reglementeze în codurile de etică hărțuirea sexuală în mediul online întrucât doar 2% o menționează.
În doar 6 coduri de etică este semnalată existența unei persoane specializate care să sprijine persoana hărțuită în depunerea unei sesizări. Un singur cod de etică din cele 85 analizate menționează pașii necesari pentru o sesizare în cazul unei fapte de hărțuire sexuală și nu există niciun exemplu de sesizare pentru cazurile de hărțuire sexuală.
În ceea ce privește raportarea cazurilor, 52 de universități publice au înregistrat 44 de sesizări în 5 ani, dintre care doar 15 privind hărțuirea sexuală, 22 privind discriminarea și 7 care nu sunt clar încadrate la discriminare sau hărțuire. Cazurile de hărțuire sesizate au avut în proporție de 93% autori bărbați.
Pașii necesari în depunerea unei sesizări sau procedura urmărită de către Comisia de Etică ulterior depunerii sesizării sunt neclare și greu de înțeles și din răspunsurile universităților. Așadar, putem observa un tipar de minimizare (a importanței) informării privind resursele disponibile pentru semnalarea hărțuirii și a discriminării.
Mai mult decât atât, Consiliul de Etică și Management Universitar a primit în ultimii 5 ani o singură sesizare cu privire la hărțuire sexuală, trei care au vizat aspecte discriminatorii și una cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați. 4 din cele 5 sesizări anterior menționate au fost respinse.
Din analiza a 170 rapoarte de evaluare instituțională ARACIS reiese că în 47% din cazuri, evaluatorii nu au explicitat în raport dacă universitatea respectivă întrevede demersuri dedicate problemelor de discriminare, dacă acest concept este prezent în Codul de Etică de la nivelul instituției sau dacă au existat sesizări în acest sens. În rapoartele a 68 universități nu a fost menționată nicio informație sau recomandare ce face referire la discriminarea de gen. Un singur raport a menționat cyberbullying-ul reglementat în cadrul unui Cod de Etică, însă nu au fost oferite recomandări în acest sens.
Interesul scăzut pe care universitățile îl afișează față de hărțuirea sexuală nu face decât să perpetueze raporturile inegale de putere și credibilitate dintre femei și bărbați și să contribuie pe termen lung la creșterea inegalităților de gen și la o societate patriarhală și toleranță la violență. Considerăm esențială intervenția pentru un mediu academic (mai) sigur. Credem cu tărie că implementarea prevederi clare privind raportarea, a unor mecanisme pentru prevenire și combatere pot descuraja aceste comportamentele de abuz și pot încuraja persoanele care trec prin situații de hărțuire sexuală să înceapă demersurile necesare pentru a sesiza respectivele fapte și a-și face dreptate. Printre demersurile pe care universitățile din România le pot face pentru prevenirea și combaterea fenomenului hărțuirii sexuale, recomandăm:
- asumarea mesajelor de toleranță zero față de hărțuirea sexuală, precum și față de oricare alte forme de discriminare sau violență și includerea informațiilor privind resursele disponibile într-o formă cât mai accesibilă în toate spațiile aflate sub gestiunea universității, atât fizice cât și online;
- introducerea unei secțiuni dedicate hărțuirii sexuale în codul de etică, care să cuprindă definirea clară a fenomenului, să ofere exemple de comportamente care intră în sfera hărțuirii sexuale, procedurile de urmat pentru raportare alături de un model de sesizare, inclusiv componența Comisiei de Etică și date de contact, precum și sancțiunile aplicabile (proporționale cu gravitatea faptelor) și actualizarea periodică a informațiilor disponibile;
- formarea personalului privind responsabilitățile legale și morale privind hărțuirea, inclusiv responsabilitatea de informare și rolul în prevenirea hărțuirii sexuale;
- colectarea datelor, publicarea, și raportarea anuală într-un format standardizat a cazurilor înregistrate, atât din rațiuni de transparență instituțională, cât și în scopul monitorizării interne a evoluției fenomenului și pentru optimizarea consecventă a serviciilor oferite.
Universitățile trebuie să fie locuri sigure în care demnitatea umană și egalitatea de gen sunt respectate. Considerăm că rezultatele unei cercetări de tipul celei care debutează cu acest raport sunt necesare în proiectarea unor politici sensibile la gen care să vizeze un mediu academic sigur.
