TRUST: Tineri Responsabili pentru Universități Sigure și Echitabile

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

Hărțuirea stradală

Știai că experiențele femeilor cu bărbații intruzivi în spațiul public, denumite în mod popular „hărțuire stradală”, sunt cele mai puțin studiate, dar cele mai frecvent experimentate forme de violență împotriva femeilor?

Hărțuirea stradală constituie o gamă vastă de practici, cu acțiuni precum:
🚩 strigarea, fluieratul, claxonatul 
🚩 contact fizic fără permisiune
🚩 comentariile verbale intruzive despre aspectul sau îmbrăcămintea unei persoane
🚩 fotografierea unei persoane fără consimțământ
🚩 masturbarea în public
🚩 expunerea la părți din corp fără consimțământ

Hărțuirea stradală generează sentimente de apartenență în rândul bărbaților tineri și sentimente de amenințare în rândul femeilor tinere. De cele mai multe ori, hărțuirea stradală apare ca un mod de control social.

Modul în care ar trebui să reacționezi la hărțuirea stradală depinde de situație.

✅ Asigură-te că ești într-un spațiu sigur. Dacă simți că ești urmărit/ă, du-te într-un loc luminat, cu oameni, precum o cafenea, un restaurant. 
✅ Apelează la o autoritate. Dacă este posibil, raportează cazul la poliție sau la o autoritate. Pentru a te asigura că plângerea ta este luată în serios, cere un număr de înregistrare.
✅ Dacă sunt și alte persoane prezente, solicită sprijinul lor. Un posibil martor te va ajuta și din punct de vedere legal.

❗️Siguranța ta este întotdeauna prioritară, așa că dacă simți că situația poate fi nesigură, ar trebui să te îndepărtezi de hărțuitor fără a face contact vizual sau a te implica deloc.❗️

Educația sexuală și sensibilizarea la inegalitatea de gen atât în școli, universități, cât și în familie și în rândul prietenilor, alături de formularea unor legi în favoarea victimelor hărțuirii stradale pot fi modalități de combatere ale acestui fenomen.
 _____________________________
Proiectul „TRUST: Tineri responsabili pentru Universități Sigure și Echitabile” este derulat de Centrul FILIA în parteneriat cu ANOSR și Universitatea din Pitești și beneficiază de finanțare prin Active Citizens Fund – Romania de către Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei postări nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
#haide#ActiveCitizensFund#activecitizens#EEAandNorwayGrants#acfromania