Vrem ca fetele și femeile să fie în siguranță în taxi, atunci când aleg compania SPEEDTaxi!
Aducem la cunoștiință companiei SPEED Taxi cazul unei fete agresate de un șofer din cadrul acestei companii. Cerem SPEED Taxi să cerceteze intern această situație și să răspundă atât anchetei demarată de poliție cât și public!
În data de 28 februarie, orele 03:40-03:50 dimineața, o studentă s-a suit într-o mașină cu însemnele SPEED Taxi. Șoferul nu a respectat traseul indicat de aceasta, a condus spre altă locație, fără știrea sau acordul ei, a amenințat-o cu moartea, apoi a încercat să o violeze și a tâlhărit-o, abandondând-o apoi în câmp.. Aceste fapte care sunt asimilabile unor infracțiuni grave de privare de libertate, tentativă de viol și tâlhărire trebuie cercetate intern și sancționate de compania SPEED Taxi. Cerem companiei să participe activ la identifcarea agresorului precum și la implementarea unor măsuri de siguranță pentru toți clienții (femei și bărbați) care utilizează serviciile companiei !
În cele ce urmează, detaliem pe larg întâmplarea al cărei autor, șoferul de taxi este încă în libertate și care cel mai probabil preia și alte comenzi punând în pericol alte fete și femei chiar în acest moment.
Vineri noaptea o studentă din București a ales să se întoarcă spre casă cu o mașină SPEED Taxi fiind convinsă că va ajunge înapoi la domiciliu repede și în siguranță. Tânăra a luat taxiul chiar din fața magazinul Unirea Shopping Center.iar pe durata călătoriei șoferul a fost mai degrabă tăcut și reținut. În drum spre destinația clientei sale,șoferul a schimbat brusc ruta și în loc să o ducă spre Grozăvești, a dus-o pe tânără undeva în câmp, lângă Lacul Morii. Acolo a amenințat-o cu moartea și i-a cerut în repetate rânduri să întrețină raporturi sexuale..Victima a apucat să sune la 112, însă agresorul deghizat în șofer i-a smuls telefonul din mână devenind și mai violent. Apelul a salvat-o într-un fel pe tânără pentru că șoferul a lasat-o să coboare din mașină demarând în trombă cu actele, banii și telefonul mobil al fetei. ,Tânăra a rămas la 4 dimineața în câmp fară nimic încercând să găsească drumul spre poliție, casă, oameni care să o ajute.
Mai jos redăm o parte din mărturia studentei, care este încă în stare de șoc:
De când m-am mutat în București, foloseam în mare parte Speed taxi, am mers aproape până la capătul coloanei de taxiuri când am zărit emblema. M-am apropiat de mașină ca să mă asigur că e Speed și nu altă firmă care are logo asemănător. Am urcat în taxi sperând că voi ajunge repede, eram obosită și somnoroasă.
Am urcat în spate, așa fac mereu… am comunicat adresa și am început să-mi planific activitățile și programul pentru duminică. Nu am vorbit cu taximetristul, a fost o călătorie lejeră, la început. Când am ajuns aproape de pasajul Basarab, am scos 100 de lei și am întrebat cât îi datorez, Taximetristul a spus că nu are mărunt și am râs spunând că nu pot plăti cu cardul. Spunea că trebuie să schimbăm banii sau sa găsim un bancomat, iar în loc să oprească la non-stop, a apăsat pe accelerație (…)A coborât și a deschis portiera din spate, bloca ieșirea cu corpul lui și spune sa-i fac sex oral. Eu nu mă mai puteam mișca. A venit lângă mine, pe bancheta din spate. El vorbea, eu nu auzeam și nu vedeam nimic, simțeam doar frica de moarte… mă durea în piept, simțeam un gol, nu puteam respira normal. Știu doar că sentimentul a venit brusc, când mă amenința. Dacă drumul mi s-a părut foarte scurt, când stătea lângă mine mi s-a părut o eternitate. Încercam să-mi spun în gând că totul va fi bine, dar nu mă puteam gândi decât la suferința părinților mei dacă m-ar pierde și la faptul că am doar 23 de ani, o viața înainte. Mi-am dat seama că nu pot să fac nimic, el avea toate avantajele. Am început să-i spun calm să mă lase să ies afară, să respir puțin aer că îmi este rău, iar după o sa-i fac tot ce vrea și cum vrea. Mă gândeam că afară am mai multe șanse să-i produc un prejudiciu suficient de puternic ca să am timp să fug, nu conta unde, doar să mă aflu cât mai departe. După ce am insistat și l-am rugat de mai multe ori, a ieșit din mașină și m-a lăsat și pe mine să ies. În momentul următor, am auzit motorul și am văzut că pleca… a plecat cu viteză și a dispărut din peisaj… cu telefonul, geanta, actele… am rămas în mijlocul pustietății singură, fără mijloace de comunicare, fără să pot striga după ajutor, dar totuși, eram vie…
Studenta a trecut prin experiența de calvar a unei tentative de viol iar recuperarea ei și siguranța noastră a tuturor ține foarte mult de identificarea și pedepsirea agresorului.. Având în vedere că fetele și femeile aleg să meargă cu taxiul tocmai în speranța că astfel vor fi în siguranță pe stradă în orice moment al zilei, considerăm că acest caz nu poate fi trecut cu vederea și cerem reacții prompte și transparente atât din partea poliției cât și din partea companiei SPEEDTaxi! Cerem companiei să coopereze pe deplin cu organele de poliție la depistarea făptașului, să încheie imediat contractul de muncă cu acesta și să ia măsuri care să prevină astfel de fapte în relația cu alte cliente. De asemenea rugăm publicul să semnaleze către poliție/compania de taxi dacă au trecut prin situații similare căci poate fi vorba de acealași autor. Orice informație suplimentară poate fi de folos în identificarea cât mai rapidă a agresorului..
Semnalăm fetelor și femeilor că este mai sigur să comande prin dispecerat și să noteze numele șoferului și indicativul taxiului, precum și să apeleze la 112 dacă văd că șoferul nu respectă traseul precizat și/ sau are un comportament nepotrivit!
Organizații semnatare,
Asociația ACTEDO
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen ( A.L.E.G.)
Asociația Femeilor impotriva Violentei – Artemis
Asociația E-Romnja
Asociația FRONT
Asociația Quantic
Asociația Transcena
Centrul FILIA
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Societatea de Analize Feministe AnA
Persoane de contact:
Simona Chirciu – simona.chirciu@centrulfilia.ro (0767230788)
Irina Costache – irina_costache@aleg-romania.eu (0721213696)
Tudorina Mihai – dorina_mihai123@yahoo.com (0741731424)