Hai să vorbim despre cel mai important lucru din viața ta: sănătatea. Doar dacă ai grijă de ea, te poți ocupa liniștită de lucrurile care îți aduc bucurie și te fac să te simți împlinită.
Toate avem parte de încercări în viață. Uneori și controalele medicale sunt printre ele. Știm că poate îți e frică, rușine sau nu prea ai timp să le faci. E de înțeles. Dar sperăm ca ceea ce citești aici să îți dea curaj și încredere să mergi la medic și să te asiguri că vei fi bine.
Dacă ai asigurare medicală, poți merge la un control ginecologic fară să plătești nimic, doar cu o simplă trimitere de la medicul tău. E bine să îl faci măcar o dată pe an. Iar dacă în urma lui medicul ginecolog iți mai dă o serie de analize, să știi că și o parte dintre acestea sunt gratuite. De exemplu, examenul de secreție sau ecografia abdominală și transvaginală.
Cum te pregătești pentru vizita la ginecolog?
Știi de ce e important testul Babeș-Papanicolau? Pentru că te ajută să găsești devreme orice problemă a colului uterin și să o tratezi înainte să devină o problemă mare, cum este cancerul de col uterin.
Dacă ai între 25 și 64 de ani și ai asigurare medicală, poți face acest test cu o simplă trimitere de la medicul de familie.
Se recomandă refacerea testului o dată la doi ani, dacă ultimul a ieșit bine.
După 30 de ani e bine să îți faci și alt test: genotiparea HPV. Așa afli dacă ai virusul HPV și dacă riști să faci cancer de col uterin. Testul ăsta se plătește (300 de lei). Dacă iese bine, refă-l o dată la 5 ani.
Testul Babeș-Papanicolau gratuit:
După 30 de ani, se recomandă și testul de genotipare HPV (costă 300 lei). Dacă iese bine, se reface la 5 ani.
Când vine vorba de tumori (cancer) la sâni, timpul e foarte important: cu cât le descoperi mai devreme, cu atât șansele să te vindeci sunt mai mari.
Dacă mama, bunica sau altă femeie din familia ta a avut cancer la sân înainte de 45 de ani, ar trebui să îți faci ecografii la sân începând cu 25-30 de ani.
E bine să îți faci prima mamografie la 40 de ani. Dacă ai între 50 și 69 de ani și ești asigurată, ai dreptul la o mamografie gratuită o dată la 2 ani, cu bilet de la medicul de familie.
În plus, la orice vârstă, ți se decontează prin casa de asigurări mai multe tipuri de analize recomandate de medic, inclusiv RMN la sân, dacă rezultatul mamografiei nu este clar.
Atenție! E important să îți palpezi/pipăi sânii la 2-3 luni, după menstruație. Dacă simți că s-a schimbat ceva, sau e ceva tare în sân sau la subraț, dacă ai scurgeri din mamelon (sfârc), dacă vezi o zonă ca o coajă de portocală, du-te la doctor.
La ce trebuie să fii atentă când te palpezi?
Mamografie
Palpare acasă o dată la 2-3 luni
Tu și numai tu decizi dacă vrei să faci copii, când și câți. Pentru asta, trebuie să știi ce metodă de contracepție ți se potrivește.
Ține minte:
Poți rămâne însărcinată dacă faci sex când alăptezi.
Poți rămâne însărcinată dacă faci sex când ești la menstruație.
Poți rămâne însărcinată de la un singur contact neprotejat.
Poți rămâne însărcinată prima dată când faci sex, dacă e neprotejat.
Poți rămâne însărcinată înainte să intri la menopauză.
Indiferent dacă ai sau nu asigurare, ai dreptul la două consultații gratuite pentru planificare familială pe an, la medicul tău de familie.
Contracepție:
Ține minte: Doar prezervativul te protejează și de sarcină și de infecțiile cu transmitere sexuală.
Poți să îți legi trompele în timpul nașterii prin cezariană. Cere asta doctorului tău, iar dacă spune că nu vrea sau că ești prea tânără să îți legi trompele, insistă. Este dreptul tău, dacă vrei să faci asta.
Dacă ți-ai legat trompele nu o să mai poți face copii niciodată.
Dacă vrei să nu mai faci copii în următorii 5-10 ani, folosește steriletul - un dispozitiv pe care doctorul îl pune în uter. Steriletul e de două feluri: cu hormoni sau fără hormoni.
Există clinici în care montarea steriletului este gratuită pentru asigurate (nu și steriletul în sine, pe care va trebui să îl cumperi).
Ești interesată de această metodă contraceptivă? Întreabă-ți medicul de familie dacă te poate trimite la o clinică unde montarea este gratuită.
Nu lua pastile în funcție de ce auzi la alte femei. Mergi la medic pentru a-ți face analizele și a-ți prescrie pastilele care ți se potrivesc ție.
Pastilele contraceptive cu un hormon pot fi folosite și în timpul alăptării.
Se ia în primele 48 de ore după ce ai făcut sex neprotejat și ți-e teamă că s-ar putea să rămâi însărcinată.
Pastila de a doua zi nu poate înlocui o metodă de contracepție obișnuită și nu îți face bine dacă o iei mai des de două ori pe an. E folosită doar în situații de urgență! După ce iei pastila de a doua zi, s-ar putea să îți afecteze stările sau menstruația.
1 din 4 femei rămâne însărcinată într-un an dacă folosește doar aceste metode.
Poți rămâne însărcinată și când ești la menstruație.
Dacă folosești metoda retragerii (nu termină înăuntru), poți rămâne însărcinată și poți lua infecții cu transmitere sexuală.
Doar prezervativul te protejează și de sarcină și de bolile care se transmit prin sex.
Bineînțeles, dacă totuși rămâi însărcinată fără voia ta, poți face avort până la 12 săptămâni de sarcină, cu pastile sau chirurgical.
Uneori infecțiile cu transmitere sexuală nu au semne vizibile: nu te doare nimic, nu ai mâncărimi sau secreție modificată, nu se vede nimic pe piele. De aceea, ai nevoie de testare! Când afli de ele din vreme, le poți trata pentru ca și tu și partenerul tău să fiți în siguranță.
Dacă ești asigurată, depistarea, confirmarea și tratamentul infecțiilor cu transmitere sexuală sunt gratuite, pe baza trimiterii pe care medicul de familie ți-o dă către medicul ginecolog sau infecționist. Aici intră: hepatita virală acută B și C, infecția gonococică, infecția HIV, sifilisul și șancrul moale.
Dacă nu ai asigurare medicală, dar ești însărcinată și faci pașii necesari pentru a obține asigurarea, atunci ai dreptul la testare pentru hepatita B și C, HIV și sifilis, toate cu un simplu bilet de la medicul de familie.
Cel mai bine este însă să le previi. Singura metodă care te protejează și de infecțiile cu transmitere sexuală (și de sarcină) este prezervativul.
În cazul infecției cu virusul HPV, de foarte mare ajutor este vaccinul anti-HPV, care te protejează de virus și de problemele pe care le poate cauza acesta, cum ar fi cancerul de col uterin.
Vestea bună este că acest vaccin este gratuit pentru tinerii între 11 și 18 ani, fete și băieți, indiferent dacă părinții lor sunt asigurați sau nu.
Dacă ai între 19 și 45 de ani și ești asigurată, poți cumpăra vaccinul împotriva virusului HPV cu 50% reducere, pe baza rețetei eliberate de medicul de familie.
Atenție! Chiar dacă ai făcut vaccinul anti-HPV, trebuie să faci în continuare testul Babeș-Papanicolau pentru a te asigura că totul e bine.
Infecțiile cu transmitere sexuală:
Vaccinul anti-HPV:
Când ești însărcinată, devii automat asigurată, atât pe durata sarcinii cât și în momentul nașterii. Ai de făcut doar câțiva pași:
Mergi la ginecolog. El iți confirmă sarcina și te ia în evidență.
Apoi îți dă o adeverință pe care trebuie să o depui la casa de asigurări de care aparții (CNAS județean).
Indiferent că ești asigurată sau neasigurată (după ce ai urmat pașii menționați mai sus), ai dreptul la monitorizarea gratuită a sarcinii și a lehuziei, până la patru săptămâni după naștere.
Asta include diverse analize și investigații recomandate de medic, dar și ajutor în cazul unei urgențe medicale pe durata sarcinii, inclusiv nașterea.
De asemenea, ai dreptul la două vizite ale medicului de familie la domiciliu: una la externarea din maternitate și alta la patru săptămâni după naștere.
Cât timp ești însărcinată, după naștere și în perioada de alăptare, ai dreptul la maximum 120 de zile de concediu de risc maternal, pe care ți le poți lua deodată sau în mai multe tranșe.
Sarcina și nașterea
Dacă nu ești asigurată, ai dreptul la următoarele servicii medicale gratuite: urgențe medicale, servicii pentru supravegherea și depistarea bolilor contagioase, consultații pentru supravegherea sarcinii și lăuziei.
Ai asigurare medicală dacă:
Există și posibilitatea să plătești asigurarea (1980 de lei), în rate, timp de șase luni.
Coasigurare:
Dacă soțul sau copiii tăi au asigurare medicală, poți să te coasiguri la ei.
Alte situații in care poți obține asigurarea:
Nu uita niciodată că, prin lege, ai dreptul la cele mai bune îngrijiri medicale, fără nicio discriminare. Trebuie să fii tratată cu respect de medici și de personalul medical, să ți se răspundă la întrebări și să ți se dea clar toate informațiile legate de starea ta de sănătate.
În plus, tu decizi dacă faci sau nu o intervenție medicală. Ea nu poate avea loc decât cu consimțământul tău. Îți spunem toate aceste lucruri că să te simți sigură pe tine și să îți ceri drepturile atunci când mergi la medic!
Ne dorim ca fiecare femeie să știe cum să aibă grijă de ea și să rămână sănătoasă. Așa că, fie pe Facebook sau Whatsapp, fie când le întâlnești la poartă, pe stradă, la magazin sau când povestiți la o cafea, spune-le și celorlate femei din familie, vecinelor și prietenelor tale ce ai aflat de aici.
Împreună facem față oricărei încercări!
Salvează pozele și trimite-le femeilor din viața ta!
Ajută-le să ajungă pe acest site ca să afle totul despre sănătatea lor.