de Adina Păun
“Despre ce e vorba în proiectul ăsta al tău?”
Mă uit din nou la descrierea de pe site-ul FILIA: “Proiectul “Bona Dea – Acționăm pentru sănătatea și siguranța femeilor!”, implementat de Asociația Centrul FILIA, își propune creșterea calității vieții pentru 1410 femei din mediul rural și urban prin organizarea a 84 de evenimente de informare și conștientizare cu privire la sănătatea și drepturile femeilor și fetelor, în perioada iulie 2018- februarie 2019.”
Mă întorc la ochii curioși ai fiicei mele și găsesc raspunsul pe care îl caut de câteva luni.
“Este despre oameni.”
Da, oamenii sunt într-adevar firul roșu care a facut ca Bona Dea să prindă viață. Oameni de diverse feluri care s-au adunat pentru a-și juca fiecare rolul indispensabil în derularea acestui proiect curajos.
Este în primul rând despre ONG-iste care ar putea să stea liniștite acasă în loc să încerce să îmbunătățeasca viața unor femei pe care nu le vor mai întâlni, în cele mai multe cazuri, niciodată. E simplu să spui eh, asta-i viața de ONG, dar hai să ne gândim ce înseamna asta concret.
Niște oameni se hotărăsc că trebuie să facă ceva în privința accesului femeilor din comunitățile defavorizate la informații esentiale, dar total absente din viața lor, despre sănătate reproductivă, violență în familie și prevenirea cancerului de sân și de col uterin. Se mobilizează, scriu un proiect, îl câștigă. Începe implementarea: luat legatura cu autoritățile locale (nu întotdeauna prietenoase), semnat acorduri de parteneriat, găsit locații de desfășurare a evenimentelor, luat legatura cu asistenții sociali/ mediatorii sanitari din comunitate, planificat evenimente. 84 de întâlniri înseamnă peste 70 de deplasări pe excelentele drumuri ale patriei: încărcat mașina, plecat la 6-7 dimineața, ajuns la prima locație, despachetat și instalat banere și materiale de prezentare, lista de prezență, seminar propriu-zis, distribuire articole gratuite, împachetat banere și materiale de prezentare, luat de la capat în altă locație de încă una sau două ori în aceeași zi. Repetat de 70 de ori. În paralel, echipa scrie rapoarte către finanțator, pune la punct detaliile evenimentelor care urmează, stinge diversele incendii inerente într-un proiect complex, se ocupă de celelalte proiecte ale organizației. Da, asta-i viața de ONG. Și da, puteau să stea liniștite la un birou sau acasă.
Bona Dea este despre oamenii din corporație care înțeleg că firmele sunt membri ai societății care pot contribui, ca oricare dintre noi, la starea noastră de bine. Sunt oameni care aleg să direcționeze parte din banii care ar fi putut merge către mai multă reclamă către comunități – și nu către cele care le pot dubla cifra de afaceri, ci către cele care au nevoie.
Bona Dea este despre oamenii care lucrează în comunitate si despre cum implicarea sau neimplicarea lor se simte din momentul în care intri într-o încapere. Este despre asistenții sociali și medicali, despre mediatorii sanitari care petrec zile și zile pe teren, care știu fiecare membru al comunității pe nume, împreună cu povestea lui și a întregii familii. Sunt cei care sunt atăt de prezenți în viața acestor comunități încât, atunci când spun “veniți, va rog, la întălnire”, femei și copii parcurg kilometrii pe jos că doamna asistentă a zis că e important. Nu pot sublinia îndeajuns cât respect am pentru acești oameni cu inima mare, cu buzunare goale, care încearcă să suplinească cu resurse extrem de limitate ceea ce un stat întreg nu oferă: acces la servicii medicale, la educație, la demnitate.
Bona Dea este despre femeile din comunități. Aceste femei pe care le judecăm din confortul vieții noastre de capitală fără să ne punem cu adevarat problemă dacă situația grea în care se află este într-adevăr o alegere. Cum putem vorbi de alegeri când majoritatea fetelor din comunitățile defavorizate (indiferent de etnie) abandonează sau sunt forțate să abandoneze școala în clasa a cincea – a șasea, pentru că familia nu mai vrea/poate susține mersul la școală? De unde bani de mers la oraș la liceu, dacă se ajunge până acolo? Ce decizie când nu știi ce decizi pentru că nu ai avut parte de educație de sănătate, ce să mai vorbim de educație sexuală? Ce alegi când nu ai venituri și o vizită la medic presupune o călătorie de o zi la oraș? Alegi mâncarea pentru azi pentru copiii pe care îi ai deja sau vizita la medic cum scrie la carte? Ce alegeri când femeile nu au acces la contracepție și mulți dintre copiii pe care îi vedeți sunt concepuți într-o noapte de beție prin viol intramarital?
Am învățat multe de la acești oameni și din acest proiect pe parcursul ultimelor luni. Câteva lucruri pe care le-aș scrie pe un afiș în Piața Victoriei:
1.Problemele femeilor din comunitățile defavorizate sunt aceleași cu cele ale femeilor care citesc acest articol în centrul Bucureștiului. Sunt afectate la fel de mult de ragade și furia laptelui, sunt îngrijorate de sănătatea copilului care nu a mișcat în burtă de câteva ore, sunt la fel de nefericite când o sarcină pe care și-o doresc se lasă așteptată. Faptul că locuiesc la 200 de kilometri de capitală și că nu au avut un acces cât de cât facil la educație, îngrijire medicală și oportunități de muncă, nu ar trebui să le reteze șansa la o sarcină sigură pentru ele sau copil, la o alăptare cum și-o doresc sau la tratamente care să le ajute să devină mame.
2.Organizațiile non-guvernamentale, cu toată dedicația și susținerea societății civile și de afaceri, nu pot suplini un aparat de stat nefuncțional. Pentru clarificare, un proiect important ca efort și număr de participanți cum este Bona Dea a intrat în contact cu 1410 femei. Anual, in Romania, numărul mamelor neurmărite medical în sarcină este de peste 20.000; numărul de adolescente însărcinate este mai mare de 10.000; numărul de nașteri- și femei care ar putea alăpta- este de peste 180.000.
Este deci evident că ministerele competente (sănătate, muncă și incluziune socială, educație) trebuie să se concentreze către modificarea cadrului legal/organizațional care să permită o îmbunătățire sistemică a modului în care educăm și îngrijim fetele, femeile de vârstă fertilă și familiile acestora. ONG-urile pot propune și sprijini aceste demersuri, însa numai o viziune și implementare unitară a acestui proces- ale statului- pot aduce un progres sustenabil.
3.0,8% din femeile care vor naște în următorul an în România este mai mult decat 0% și viața fiecărei femei din cele 1410 și poate viața altor 3-4 din jurul fiecăreia a fost îmbunătățită de contactul cu programul Bona Dea.
În mod evident, efortul fantastic al Centrului FILIA și al altor ONG-uri care își suflecă mânecile trebuie susținut în continuare de fiecare dintre noi. Prin voluntariat, prin presiune asupra statului să își asume rolul de garant al serviciilor de bază de care are nevoie o comunitate, prin donații, prin redirecționare de impozite către cauze și organizații în care credeți.
Însă poate cel mai important punct ține de ce putem face fiecare dintre noi. Să încercăm să ne surprindem judecățile și prejudecățile. Să conștientizăm ca este greu să înțelegem întreg tabloul vieții cuiva dintr-o privire și că este foarte posibil să fi avut un parcurs foarte asemănător dacă am fi plecat din același punct, cu aceleași resurse. Să încercăm să nu mai judecăm și, în locul opiniei tăioase de care oricum nu suntem vrednici, să încercam un mic exercițiu de întelegere și empatie. Zi de zi.
Material realizat în cadrul Programului În stare de bine, susținut de Kaufland România și implementat de FDSC.
