IANUARIE:
💖 training hope-based
🫶 teambuilding
FEBRUARIE:
📚 am lansat la Parlament studiul Grija pentru democrație: interesele politice ale femeilor în 2024.
👩💼 am organizat întâlniri de advocacy cu reprezentanții partidelor politice pentru o mai bună reprezentare a intereselor femeilor în politică.
🫶 continuăm întâlnirile în Casa Nouă, spațiul grupului de inițiativă al femeilor de la Valea Mare Pravăț.
👩🎓 ne-am întâlnit cu specialiști din domeniul educației și cu tineri de la Facultatea de Drept să vorbim despre prevenirea și combaterea hărțuiri sexuale în universități.
⚽️ am participat la o întâlnire organizată de Federația Română de Fotbal despre combaterea violenței de gen în sport.
💖 am marcat Ziua Îndrăgostiților cu un mesaj despre dragostea de sine.
👩🏫 am continuat sesiunile de training în companii cu un training despre egalitate de gen la Brico Depot.
MARTIE:
👩⚕️ am publicat o cercetare despre accesul femeilor din mediul rural la asigurări medicale și screening împotriva cancerului de col uterin.
👩💼 am organizat întâlniri cu candidatele PSD și PNL. Am discutat despre interesele politice ale femeilor din România, reprezentarea femeilor în alegeri și funcții publice și importanța solidarității între femei în interiorul partidelor politice.
🏡 ne-am întâlnit cu femeile din grupul de inițiativă de la Valea Mare Pravăț. Am vorbit despre menopauză și sănătatea noastră reproductivă și am decorat ”Casa femeilor”, noul spațiu de întâlnire.
👩💻 am participat la o întâlnire organizată de prim-ministrul României despre accesul la servicii de sănătate reproductivă. Am vorbit despre importanța accesului la contracepție și despre barierele cu care se confruntă femeile din mediul rural.
📚 am prezentat rezultatele cercetării Grija pentru democrație: interesele politice ale femeilor în cadrul grupului de parlamentari pentru drepturile femeilor pe care îl coordonăm în Parlament.
📑 am cerut printr-o scrisoare deschisă adresată IGPR acces la datele privind violența împotriva femeilor în fiecare județ. În urma presiunii publice am obținut și publicat datele.
🫶 am contribuit la un îndrumar cu abordări practice împotriva bullying-ului și discriminării. Am ținut ateliere alături de Identity Education despre prevenirea și combaterea discriminării și hărțuirii.
🤳 avem peste 2500 de urmăritori noi pe social media, 33 de postări pe Instagram și am marcat Ziua Internațională a Drepturilor Femeilor cu un quiz feminist.
💅 Am participat la conferința Banking News un am vorbit despre importanța egalității de gen și necesitatea unei mai bune reprezentări a femeilor în conducerea băncilor. Am continuat să oferim traininguri în companii, concentrându-ne acum pe construirea relațiilor sănătoase.
APRILIE:
🥳 am sărbătorit 24 de ani de FILIA alături de prietenii, partenerii, aliații care ne ajută să construim o lume mai sigură pentru femei și fete.
❌ ne-am întâlnit cu peste 1000 de tineri să vorbim despre hărțuire sexuală stradală
🇲🇩 ne-am întâlnit cu ONG-uri din Moldova pentru un schimb de experiență despre munca feministă și campanii de succes pentru drepturile femeilor.
✨ ne-am întâlnit cu femeile din Valea Mare Pravăț și Merișani și am vorbit despre atribuțiile aleșilor locali
👩💼 am organizat două traininguri despre comunicare cu candidatele partidelor politice.
📚 am ținut un atelier despre istoria drepturilor femeilor la Ploiești și la Facultatea de Sociologie
💖 am vorbit pe social media despre menopauză, discriminarea la locul de muncă, reprezentarea femeilor în politică, misoginism internalizat și multe altele.
👩🏫 am organizat o discuție despre cercetare și metodologie feministă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
MAI:
👩⚕️ peste 35 de femei din comunitățile în care lucrăm au mers la screening pentru depistarea cancerelor de col uterin și de sân.
✨100 de persoane au participat la feminar, unde am vorbit despre istoria drepturilor femeilor, comunicare activistă, hărțuire sexuală sau despre relația cu corpul.
⚠️ ne-am întâlnit cu sute de elevi cu care am vorbit despre hărțuire sexuală și semnele unei relații toxice.
☕️ am trimis către femeile din viața noastră cafeluțe cu mesaje care salvează vieți. E noua noastră campanie prin care vrem să le încurajăm să meargă la doctor.
📄 am trimis 1061 de formulare pentru redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit către ANAF. Mulțumim tuturor celor care au donat!
💊 am vorbit despre avort și contracepție la evenimentul Gen, Egalitate. În panel a participat și senatoarea care a propus introducerea dreptului la avort în Constituția Franței.
🙍♀️ am vorbit despre interesele politice ale femeilor cu profesoare din mai multe școli și licee din București în cadrul unui eveniment organizat de American Councils.
💼 am participat la Conferința ESG:RO, unde am vorbit despre politicile de incluziune și egalitate de gen de la nivelul companiilor.
💬 am organizat un training de comunicare politică feministă cu parlamentarele din grupul informal pentru egalitate de gen pe care îl coordonăm în Parlament.
IUNIE:
👩⚕️ am organizat un schimb de experiență cu centrul de instruire în domeniul sănătății reproducerii din Republica Moldova. La Chișinău ne-am întâlnit și cu comunitatea LGBTQI+, iar în București ne-am întâlnit cu organizațiile care lucrează în domeniul sănătății reproducerii.
🩺 moașa Adina Păun a fost alături de noi în comunitățile din Argeș și a vorbit cu femeile despre rezultatele investigațiilor medicale pe care le-au făcut. Aproape 40 de femei și-au făcut analize de screening pentru depistarea cancerului de col uterin și a cancerului de sân.
🗣️ am organizat alături de MozaiQ și E-Romnja un forum public în care au participat candidații la alegerile locale și societatea civilă. Am vorbit despre nevoile comunităților noastre, despre siguranță și reprezentarea intereselor și experiențelor femeilor și membrilor comunității LGBTQI+
💖 ne-am întâlnit cu jurnalistele aliate să vorbim despre cum putem să ne îmbunătățim colaborarea, să eficientizăm comunicarea și să producem împreună mai multă schimbare în societate. Am povestit despre nevoi și obstacole, despre siguranța noastră și interesele femeilor din România.
📄 am moderat un panel în cadrul conferinței Open Minds despre viitorul leadership-ului feminin dincolo de numere și cum facem să trecem în profunzime și să producem schimbare reală.
🥰 ne-am întâlnit cu mai multe organizații din Spania, Italia și Bulgaria să vorbim despre securitate digitală și stereotipuri și prejudecăți în rândul tinerilor. Pregătim un material de training și mai multe resurse despre digital safety. Stay tuned.
🌈 am fost la Pride să susținem drepturile comunității LGBTQI+. Și noi suntem pregătite pentru legalizarea parteneriatului civil în România.
🏥 am vorbit cu mai mulți parlamentari din grupul parlamentar pentru drepturile femeilor despre accesul femeilor la servicii de screening. Am prezentat experiențele noastre din teren, datele statistice din ultimii ani și obstacolele cu care se confruntă cele mai vulnerabile dintre noi în prevenirea și tratarea cancerului de col uterin.
IULIE:
🎬 am făcut un scurtmetraj documentar despre munca alături de grupurile de inițiativă ale femeilor din județul Argeș. ele au dat sfaturi cu privire la sănătate altor femei din viața lor.
💖 am participat la o conferință internațională, organizată de Rețeaua WAVE, care s-a concentrat pe rolul ONG-urilor în prevenirea și combaterea violenței de gen și pentru promovarea egalității de gen.
📰 am organizat o discuție despre dezinformare și știri false cu femeile din Valea Mare Pravăț și din Merișani. Pregătim și tabăra feministă pentru femeile din comunitate, care va avea loc în august.
🫶 am organizat o serie de traininguri cu peste 20 de voluntare în cadrul proiectului “Femeile participă pentru o democrație puternică”. Prin acest program ne dorim să sancționăm discursurile sexiste și să aducem pe agenda politică interesele femeilor și a minorităților în toată diversitatea lor.
☕️ am încheiat campania cafeluțelor care salvează vieți. Cafeluțele rămân pe centrulfilia.ro/sănătate pentru a putea fi date mai departe femeilor dragi din viața voastră.
💉 am început o campanie de informare despre vaccinarea împotriva HPV.
⚠️ am avut mai multe poziții în presă și pe social media despre cazurile de hărțuire sexuală din SNSPA. Am transmis un mesaj de solidaritate cu victimele și de toleranță zero în fața hărțuiriii sexuale.
AUGUST:
🥹 Am organizat prima tabără feministă alături de femeile cu care lucrăm în grupurile de inițiativă din județul Argeș.
💖 După tabără, ne-am întâlnit cu femeile alături de care lucrăm în județul Argeș și am discutat planurile de advocacy pe care le-am gândit împreună. Fiecare grup a pregătit acțiuni prin care pot produce schimbări în comunitățile lor.
⚠️ Am luat poziții ferme împotriva hărțuirii sexuale în universități și am trimis din nou către Ministerul Educației amendamentele noastre cu privire la codul-cadru de etică.
✨ Am fost la Festivalul Anonimul, unde am vorbit despre violența împotriva femeilor din România. Am adus la festival și informații despre hărțuirea sexuală: cum o recunoaștem, ce putem face dacă ni se întâmplă și cum intervenim dacă suntem martori.
💪 Colega noastră Adela Alexandru a ținut un atelier despre prevenirea și combaterea hărțurii sexuale în cadrul Forumului Organizațiilor Studențești din România la Suceava.
🥰 Andreea Rusu, directoarea noastră executivă, le-a ținut voluntarilor FILIA un atelier despre violență de gen în România.
👀 Ne-am întâlnit cu voluntarii care ne ajută în monitorizarea alegerilor parlamentare. Pregătim o analiză din perspectivă de gen.
Am pregătit pe social media o analiză a ultimului sezon din Insula Iubirii. pe lângă asta, am vorbit despre violență de gen, situația femeilor din Afganistan, vaccinarea HPV și multe altele. Avem și două mii de urmăritori noi pe Instagram. Mulțumim 💖
SEPTEMBRIE:
🧑💼am organizat trainingul „Împuternicirea femeilor în partidele politice”, susținut de Gwendolin Jungblut pentru 64 de membre de partid și candidate.
💖 am ținut un training cu voluntarele din programul GMF despre comunicare activistă online: cum ne facem vocile auzite în online.
✊ alături de Rețeaua VIF pregătim marșul Împreună pentru siguranța femeilor, care va avea loc pe 20 octombrie în București și alte orașe.
✨ am fost alături de Alina Marinescu în comunitatea de la Valea Mare Pravăț și am vopsit locul de întâlnire al femeilor din grupul de inițiativă.
🌱 de Zilei Mondială a Curățeniei, grupul „Femeile Schimbă Destine!” a organizat un eveniment comunitar despre mediu.
🧚♂️ am participat la un eveniment organizat de Academia Totally Spice, unde am vorbit despre prezența femeilor pe scena de muzică electronică, despre siguranța noastră, dinamici de putere și solidaritate.
👩💻 am ținut atelierul „Vocea femeii de business”, un eveniment dedicat femeilor din companii care doresc să-și construiască și să-și consolideze prezența publică.
📱 pe social media am vorbit luna asta despre contracepție, relația cu sânii, vaginism, hărțuire sexuală în școli și universități, violență socială și alte forme de violență de gen.
OCTOMBRIE:
✊ am organizat marșul „Împreună pentru siguranța femeilor” alături de celelalte organizații din Rețeaua V.I.F.
📢 am lansat o campanie de awareness prin care vrem să aducem nevoile și interesele femeilor pe agenda publică și să încurajăm participarea femeilor la vot.
♻️ am organizat o acțiune de ecologizare alături de femeile din comunitatea de la Valea Mare Pravăț.
🧚♂️ colega noastră Andreea Bragă a vorbit pe stream alături de Zlăvog despre siguranța femeilor și fetelor.
🧑⚕️ am participat la trei întâlniri de advocacy în cadrul Inițiativei pentru sănătatea femeii.
👩🏫 am organizat alături de Asociația Partener pentru Tine o cafenea publică pe tema educației: „Împreună pentru o educație mai bună în comuna Merișani”.
🚌 am participat la un flashmob organizat de tinere și tineri din cinci sate din județul Argeș prin care au cerut asigurarea transportului în comunitate.
💅 am ținut un training despre prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale cu peste 100 de studente și studenți din anul 1 de la SNSPA.
🙅♀️ colega noastră Andreea Bragă a ținut un atelier în cadrul SAVVY – Justiție și Educație privind Violența Sexuală.
👩💻am organizat forumul electoral “Voci feministe pentru democrație” în parteneriat cu E-Romnja și MozaiQ.
🫡 am organizat un atelier despre violență sexuală și consimțământ în cadrul grupului de inițiativă „Femeile Schimbă Destine” de la Valea Mare Pravăț.
✨colega noastră Miruna Pantel a ținut un training în cadrul programului de Diversitate și Incluziune de la TotalEnergies, „De ce (mai) contează egalitatea de gen”.
🌈 am avut o intervenție la marșul de protest „Tradiția noastră e iubirea”, organizat de MozaiQ.
❤️ colega noastră Cristina Praz a participat la dezbaterea “Lungul drum către egalitatea de gen” organizată de Femei în Politica în cadrul Street Delivery București.
🍁 am participat alături de colegii noștri de la Asociația Partener pentru Tine la Târgul de Toamnă de la Merișani.
⚠️ am vorbit cu aproape 1000 de tineri din mai multe orașe din țară despre prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale stradale.
🥰 am participat la o întâlnire de lucru în domeniul drepturilor sexuale și reproductive.
NOIEMBRIE:
❤️ Am organizat gala „Grijă pentru viitor” din dorința de a pune grija pe agenda politică, unde au participat peste 140 de politicieni și membri ai corpului diplomatic. Am ascultat împreună șase discursuri emoționante și puternice scrise de Alina Șerban, Oana Sandu, Ciprian Necula, Ioana Ulmeanu, Patrick Brăila și Monica Jitariuc.
🎄Am pregătit 200 de brăduți feminiști alături de voluntarele și aliații noștri și o colaborare cu șase artiste din România pentru campania noastră de fundraising.
✊Am marcat ziua de 25 noiembrie alături de colegele de la ANAIS, într-o întâlnire a învingătoarelor cu grupul „Femeile schimbă destine” din Gura Pravăț.
🗳️ Am organizat forumul electoral “Voci feministe pentru democrație” în parteneriat cu E-Romnja și MozaiQ.
🧚♂️ Am participat la lansarea Pactului pentru Sănătate în Parlamentul României, un document care cuprinde zece direcții de acțiune pentru îmbunătățirea accesului femeilor la servicii de sănătate reproductivă.
👩💻 Am participat la o întâlnire de lucru organizată de Center for Reproductive Rights la București, alături de colegele noastre de la E-Romnja, Asociația Moașelor Independente și A.L.E.G.
🙅♀️ Ne-am întâlnit cu peste 1000 de tineri cu care am vorbit despre ce putem face când suntem martori la o situație de hărțuire sexuale și cum să reacționăm când ni se întâmplă nouă.
🎁 Am fost la Mezanin Market cu brăduții feminiști și produsele făcute în colaborare cu șase artiste aliate din România.
🐝 Am participat la o întâlnire bilaterală cu reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și mediu guvernamental din Islanda pentru a face schimb de bune practici cu privire la munca pentru egalitate de gen.
💪Am participat la conferința „EU Civil Society Strategy – What’s Next?” la CEU Budapesta, alături de colegi din FDSC și CRPE.
📚 Am organizat alături de Ambasada Spaniei și Asociația ANAIS o discuție despre portretizarea violenței de gen în literatură, pentru a marca Ziua internațională împotriva violenței de gen. Trei scriitori au vorbit despre felul în care portretizează violența de gen în opera lor și rolul artei în combaterea prejudecăților despre femei.
💅 În perioada 4-6 noiembrie, am participat la întâlnirea transnațională din cadrul proiectului GOALSCORE, care a avut loc în Modena, Italia.
🫶 Colega noastră Cristina s-a certificat în hope-based communication, o nouă strategie pe care o aplicăm în comunicarea noastră de pe social media prin care încercăm să aducem soluții și speranță printre informațiile grele și dureroase despre care vorbim adesea.
🥰 Am participat la evenimentul “Women in leadership”, organizat de Ambasada Germaniei la București.
📢 Am participat la emisiunea În Opoziție cu Denise Rifai, unde am vorbit despre accesul la avort în România, drepturile noastre sexuale și reproductive și despre mișcarea anti-avort.
🥹 ne-am întâlnit cu peste 200 de tineri cu care am vorbit despre semnele relațiilor toxice, formele ascunse și mai greu de recunoscut pe care le poate lua abuzul și despre resursele la care putem să apelăm pentru a ieși din relații toxice.
DECEMBRIE:
Intalnire final de an cu grupurile de femei din Valea Mare Pravat (Femeile schimba destine) si Merisani (Grupul Partenere) in care am facut un overview al anului 2024, punctand principalele activitati si actiuni pe care le-am facut. + oferit pachete de craciun femeilor.
Participare Targ Dichisar