Școala de iarna „Politici Publice de Gen-Ce sunt și cum le promovăm?”

  În perioada 9-14 decembrie a avut loc „Școala de Iarnă privind Politici Publice de Gen”organizată de Centrul FILIA, în cadrul proiectului Egalitate prin Voluntariat, Inovație și Profesionalizare, E-VIP. Au fost 5 zile pline de informații noi și de aplicații interactive care i-au facut pe participanți să înțeleagă mai bine complexitatea politicilor publice de gen.

În prima zi, evenimentul a fost deschis de către Ambasadoarea Suediei Anneli Lindahl Kenny, care a vorbit despre elementele specifice ale politicilor publice de gen din Suedia, cum sunt formulate și care sunt etapele în implementarea acestora.

În cea de a doua și a treia zi, Alina Dragolea, le-a vorbit participantilor despre politicile de reconciliere între viața profesională și cea privată, despre politicile educaționale, precum și despre politicile sociale. De asemenea a fost abordată tema sporirii nivelului de conștientizare a importanței introducerii dimensiunii de gen în politicile publice.

În cea de-a patra zi, Ana Ciutu de la Active Watch, le-a prezentat participanților tehnicile și mecanismele de comunicare ale politicilor de gen, în cea de-a 5-a zi urmând ca Florin Buhuceanu să prezinte tehnicile de advocacy pe care le avem la dispoziție în ceea ce privește politicile publice sensibile la gen.

Multumim participanților și formatorilor că au fost alături de noi și ne dorim ca Scoala de Iarna să reprezinte doar începutul unui demers mai larg pentru promovarea politicilor publice de gen.

Actiunea a avut loc în cadrul proiectului “Egalitate prin Voluntariat, Inovație și Profesionalizare”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondul ONG in Romania.