Scrisoare deschisa drepturi sexuale

Scrisoare deschisa privind drepturile sexuale si reproductive in contextul alegerilor europarlamentare

Prin aceasta scrisoare deschisa organizatiile semnatare atrag atentia asupra importantei asigurarii drepturilor sexuale si reproductive in Romania si Uniunea Europeana. In contextul alegerilor europarlamentare, indemnam toate partidele, toate candidatele si toti candidatii, sa sustina explicit si hotarat accesul la drepturi sexuale si reproductive, atat in cadrul campaniei electorale cat si in eventuala activitate europarlamentara.

 

In Romania sublinierea importantei  drepturilor sexuale si reproductive este necesara avand in vedere atat trecutul romanesc, cat si problemele din domeniu cu care Romania se confrunta la ora actuala.

 

In Romania asigurarea accesului la drepturi sexuale si reproductive intampina mai multe obstacole. Educatia sexuala este absenta din viata majoritatii tinerilor si adolescentilor. Accesul la mijloace contraceptive si planificare familiala este ingreunat de costul asociat acestora sau de lipsa de acoperire geografica a sistemului de sanatate. Femeile din Romania, fie ca doresc sa aiba o intrerupere de sarcina, fie ca doresc sa aiba un copil, se confrunta cu un sistem de sanatate inadecvat. Mortalitatea materna este crescuta iar politicile de stat pentru abordarea consecventa a acestei probleme lipsesc, accesul la ingrijire pre-natala ramanand scazut. Accesul la intrerupere de sarcina este limitat de lipsa de informatii, informari gresite sau marcate de prejudecati. Accesul la servicii ginecologice este deseori limitat iar anumite grupuri vulnerabile se afla in risc crescut de discriminare: femeile rome, femeile sarace, persoanele LGBT, femeile care traiesc cu HIV/SIDA etc.

De asemenea contextul politic si cultural romanesc constituie deseori un obstacol in calea accesului la drepturi sexuale si reproductive. Sanatatea reproductiva si serviciile de sanatate pentru femei in general sunt deficitar abordate la nivel de politici. Discursuri rasiste sau nationaliste vizeaza limitarea drepturilor reproductive ale femeilor, prin propuneri privind sterilizarea femeilor rome sau discursuri si propuneri de politici pro-nataliste vizand femeile de etnie romana. Lipsa educatiei sexuale este deseori insotita de propagarea, inclusiv in sistemul de educatie, a unor discursuri traditionale sau religioase privind sexualitatea si reproducerea. Consideram aceste discursuri si politici ingrijoratoare inclusiv avand in vedere trecutul Romaniei, tara unde 10.000 de femei (cifre oficiale) au murit in perioada regimului comunist din cauza lipsei accesului la intrerupere de sarcina in conditii legale si sigure, ulterior Decretului 770/1966. Subliniem de asemenea ca legalitatea intreruperii de sarcina este o conditie absolut necesara, dar nu suficienta, pentru asigurarea accesului femeilor la servicii medicale necesare in asemenea situatii. Saracia, lipsa de informare, apartenenta la anumite grupuri vulnerabile, prezenta prejudecatilor la nivel social si de stat, toate acestea constituie factori care afecteaza negativ drepturile sexuale si reproductive ale femeilor.

Avand in vedere obstacolele prezente in asigurarea accesului la drepturi sexuale si reproductive, parte dintre ele exemplificate in prezenta scrisoare, solicitam cu ocazia alegerilor europarlamentare ca toate candidatele si toti candidatii sa asigure si promoveze prin discursul electoral si activitatea ulterioara respectarea acestor drepturi. Ii indemnam sa sanctioneze orice forma sau incercare de control asupra corpurilor femeilor in Romania, fie romance sau de alta etnie, fie apartinand oricarui grup vulnerabil. Este imperativ ca accesul la drepturile sexuale si reproductive sa fie asigurat si respectat, cu atat mai mult avand in vedere trecutul comunist devastator, precum si consecintele acestuia si conditiile social-politice actuale.

A.L.E.G. Sibiu

Asociatia ACCEPT

Asociatia Anais

Asociatia Carusel

Asociatia Front

Asociatia E-Romnja

Asociatia Impreuna pentru viitor

Asociatia Romanian Women’s Lobby

Asociatia Transcena

Centrul de dezvoltare curriculara si studii de gen: FILIA (Centrul FILIA)

Centrul de Resurse pentru participare publica CeRe

Clubul Academic de Studii Europene (CASE)

CPE – Fudatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Euroregional Center fo Public Initiatives (ECPI)

Feminis(T)m Timisoara

Fundatia Centrul de Mediere si Securitate Comunitara

Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului (GRADO), Mihai Popescu, presedinte

LGBTeam Timisoara

Marie Stopes International Romania (MSIR)

Societatea de Analize Feministe AnA

Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS)

Comentariile sunt închise.