Recenzie – Ultima inegalitate – Vladimir Pasti

Cartea „Ultima inegalitate – relatiile de gen in Romania ” scrisa de Vladimir Pasti propune o cercetare sociologica ce analizeaza toate aspectele patriarhatului romanesc in contextul regimului comunist precum si in perioada tranzitiei societatii romanesti catre democratie. Lucrarea are o valoare atat teoretica prin aplicarea teoriei feministe realitatilor romanesti, introducand concepte specifice si prin folosirea unor instrumente particulare precum Barometrul de Gen, dar si o valoare normativa prin aducerea de critici la miscarea feminista romaneasca si propunerea unor serii de solutii la problema relatiilor de gen in context romaneasc. Ultima inegalitate, inegaliatea de gen este abordata de autor prin incercarea de a raspunde la trei ipoteze. Prima este daca „inegalitatea dintre barbati si femei este in societatea romaneasca actuala o realitate sau doar o legenda”[1], a doua are in vedere „modul in care o asemenea relatie, nelegitima in societatea moderna, a putut sa supravietuiasca”[2], iar a treia dezbate mijloacele prin care poate fi combatut patriarhatul.

Lucrarea incepe printr-o prezentare a evolutiei gandirii, de la sociologia clasica ce ignora caracteristicile persoanei, sexul si varsta si psihanaliza care, prin Freud, a introdus in studierea relatiilor de gen doua nivele: individul si familia, pana la conectarea individului cu societatea, prin conceptul de putere, legand prin aceasta analiza de gen cu politica. Astfel, in studiul relatiilor de gen, autorul subliniaza importanta examinarii unor trei nivele: individul, gospodaria si societatea, cea din urma reproducand identitatea de gen si relatiile de putere stabilite la nivelul gospodariei si individului. In continuare, Pasti prezinta principalele lacune ale politicilor de gen si a miscarii feministe din perioada post 89. Potrivit acestuia, principala problema a spatiului public romanesc din perioada postcomunista a reprezentat-o dorinta acerba de occidentalizare in speranta indeplinirii conditiilor de integrare europeana ce a dus la preluarea automata a legislatiei si institutiilor din statele occidentale dezvoltate si implemenarea lor in cadrul societatii romanesti, fara adaptarea la realitatile cotidiene.  Aceasta copiere a dus la o anumita superficialitate a studiilor realizate in special in perioada de tranzitie al caror rezultat nu a fost revelarea situatiei actuale a relatiilor dintre femei si barbati ci o abordare „haotica”[3] a reconstructiei societatii romanesti. Unul dintre elementele lipsa a fost inexistenta unei baze ideologice a politicilor si axarea pe combaterea efectelor si nu a cauzelor. „Omul este marele absent al tranzitiei”[4], dupa cum afirma Pasti. Miscarea feminista a experimentat si ea aceasta problema a lipsei unei ideologii puternice care sa sustina revendicarile, autorul criticand feminismul autohton prin prisma putinelor realizari si a slabei influente asupra decidentilor politici.

In triada „fapte (mediate ideologic) – relatii – modele culturale”[5], autorul explica ultimele doua componente ca fiind in egala masura de importante pentru intelegerea specificului societatii romanesti. Conform acestuia, societatea romaneasca a tranzitiei trece printr-un moment de incertitudine, existand o tendinta de intoarcere catre valorile arhaice, traditionale, fapt ce impiedica dezvoltarea relatiilor dintre femei si barbati pe principiul egalitatii de gen. Mai mult, modelele comportamentale contribuie si ele la acest dezechilibru in relatiile de gen. „In esenta, fetele sunt impinse spre asumarea unor roluri sociale in baza unor calitati/virtuti presupuse a fi mai dezvoltate la femei decat la barbati care le califica pentru roluri prestabilite de mame, sotii, gospodine, in timp ce baietii sunt dirijati spre asumarea unor tipare comportamentale bazate in special pe competitie, curaj.”[6] Ceea ce este particular societatii romanesti o reprezinta trecerea sub un con de umbra a dimensiunii masculine prin prezentarea in exces a problemelor femeilor, iar astfel, politicile de gen, centrate doar pe diferente, se dovedesc ineficiente.

Avand realizata o radiografie generala a relatiilor de gen, Vladimir Pasti vorbeste in continuare despre cele doua momente cheie care au modelat perspectiva de gen in context romanesc, si anume despre comunism si tranzitie, pentru ca ulterior acesta sa atinga punctul nevralgic al acestei lucrari, patriarhatul romanesc, in toate formele lui.

Socialismul reprezinta, in opinia lui Pasti, o lectie importanta pentru societatea romaneasca in constructie, dar si pentru intelegerea patriarhatului. Astfel, cu toate ca socialismul a reprezentat formal momentul eliberarii femeilor presocialiste, prin reducerea vizibila a inegalitatilor dintre femei si barbati, acesta a reusit potrivit lui Pasti, sa-si construiasca propriul sau tip de patriarhat. Ierarhizarea in economie a ramurilor industriale dupa importanta a adus cu sine si o ierarhizare a populatiei, iar femeile concentrate mai mult in industrii usoare, mai putin vitale precum cea alimentara ocupau o pozitie inferioara barbatilor. Mai mult, asa zisele politici de gen ale socialismului „se opreau la poarta fabricii”[7] astfel incat si in industriile unde dominante erau femeile, acestea aveau sefi barbati. Educatia avea un rol esential in comunism, aceasta fiind instrumentul prin care statul modela viitoarea forta de munca, orientand inca de la o varsta frageda elevii spre locurile pe care trebuiau sa le ocupe in societate. Aceasta subordonare de gen nu se oprea aici, familia fiind nucleul diferentierilor pe gen. Autorul enumera in aceasta sectiune o serie de politici ale comunismului precum politica pronatalista sau acceptarea tacita a violentei domestice care contureaza o imagine a femeii ce nu mai era dependenta economic fata de barbat, insa era in continuare subordonata lui in toate celelalte aspecte. Dotarea gospodariilor creioneaza exemplul frapant, la care nimeni nu s-ar fi gandit cum ca ar reprezenta dovada dominarii unui gen de catre altul. „Gospodãriile se dotau in primul rand cu echipamente destinate uzului in comun, radioul si televizorul, apoi cu echipament destinat uzului comun al familiei, dar aflat, in principal, in responsabilitatea si utilizarea bãrbatului-autoturismul, condus, reparat si ingrijit de bãrbat ii confirma superioritatea – si abia in ultimul rand se dota cu echipamente destinate a usura munca in gospodãrie a femeilor.”[8]

Al doilea moment cheie al cartii este reprezentat de momentul tranzitiei. Prin folosirea unor instrumente precum Barometrul de Gen si alte statistici si cercetari, Pasti ilustreaza realitatea relatiilor de gen in context romanesc precum si perceptia existenta la nivel de societate cu privire la relatiile dintre femei si barbati. Concluziile pe care le trage Pasti sunt ca, la nivel declarativ, femeile si barbatii adopta principii egalitariste precum parteneriatul intr-o relatie,insa la nivel practic ceea ce exista sunt doar niste relatii de putere, perpetuate de la cel mai mic nivel al familiei, pana in societate. Astfel, tranzitia continua practica de dominare din comunism, imbracand-o doar in noi forme si manifestari. Noutatile propuse de tranzitie se leaga de restructurarea economica si sociala, ce a dat nastere unei competitii acerbe intre cele doua grupuri soicale pentru resurse, iar a doua noutate este legata de presiunile internationale in vederea egalitatii de gen. O idee interesanta pe care o aduce in discutie autorul se leaga de „sansa ratata” a femeilor, adica de oportunitatea de a rescrie relatiile sociale dintre femei si barbati pe care primele nu au stiut sa o valorifice. Prin prabusirea dominatiei barbatilor, semnificata de caderea comunismului, dar si prin modificarea raporturilor dintre barbati si femei in viata economica, barbatii suferind mai mult decat femeile restructurarea economica, acestea puteau, potrivit lui Pasti, sa modifice raporturile de putere impregnate in societate. Astfel, cu toate ca au pierdut suprematia pe piata fortei de munca, dominatia in gospodarie, intarita si de reforma agrara ce a reconstruit familia traditionala taraneasca cu barbatul in postura de „cap al familiei” au permis barbatilor sa perpetueze mecanismul dominatiei de putere, vazut, in special, in 2 arii: cea a veniturilor si cea ocupationala.

ltima parte a cartii reprezinta, de fapt, intregul obiectiv al lucrarii, si anume „diagnosticarea societatii romanesti drept o societate patriarhala, o societate in care barbatii au mai multa putere decat femeile si o folosesc pentru a-si crea privilegii in raport cu aceasta.”[9] Patriarhatul este descris de catre Pasti drept un set de relatii capabil sa se adapteze oricarui sistem, fie el traditional, socialist sau capitalist.  „Patriarhatul este o relatie de putere care se suprapune peste toate celelalte relatii de putere din societate. Ceea ce ii permite sã fie acceptat, este faptul cã nu modificã esential functionalitatea acestor relatii. Patriarhatul introduce in orice tip de relatie o ierarhie suplimentarã.”[10] Explicatia gasita de autor pentru acest fenomen este aceea ca patriarhatul se bazeaza pe inegalitatile din nastere – „inferioritatea femeilor”, iar acestea nu sunt legate de niciun sistem de productie, in mod particular. Astfel, patriarhatul este intr-adevar „ultima inegalitate prin nastere”[11] .

In analiza societatii romanesti, Pasti identifica trei tipuri de civilizatii distincte, care supravietuiesc impreuna: o civilizatie rurala, o civilizatie a industriei socialiste si o civilizatie a tranzitiei capitaliste, [12] carora le este specific un anume tip de patriarhat. Primul este patriarhatul rural, cel al „capilor de familie” concentrat pe functia gospodariei, unde femeia ingrijeste copiii si barbatul, prin forta sa, dar si prin educatia mai inalta este superior femeii. Al doilea tip de patriarhat identificat de autor este patriarhatul socialist al tranzitiei care a reusit sa isi conserve o parte din caracteristicile regimului anterior intr-un actual patriarhat de stat dar si intr-un patriarhat spontan. Patriarhatul de stat este acel tip de patriarhat care, similar cu cel din perioada socialista, favorizeaza acele ramuri din economie si industrie unde forta de munca este predominant masculina – politie, armata decat cele cu forta de munca predominant feminina – sanatate, invatamant. Patriarhatul spontan vine in completarea celui de stat, mizand pe saracia adusa de tranzitie si pe mostenirea socialista, marii administratori de uzine si fabrici reusind sa-si croiasca drum in capitalism, fara ajutorul statului. Patriarhatul capitalist este al treilea tip de patriarhat ce a introdus puterea banului, piata fiind noua arena de desfasurare a relatiilor de putere, in care femeile reprezinta forta de munca in timp ce barbatii reprezinta conducerea ei. Autorul aduce aici in discutie una dintre temele sensibile societatii autohtone romanesti, legalizarea prostitutiei, ca ilustare a faptului ca insasi femeile nu sunt constiente de subordonarea clara a acestora existenta in societate si adusa de aceasta lege, ele fiind chiar initiatoarele acestui proiect.

O categorie speciala de patriarhat o constituie patriarhatul clasei politice romanesti. Printr-o relatie reciproca, patriarhatul influenteaza clasa politica prin politicile adoptate, acestea fiind uneori explicit discriminatorii iar clasa politica insasi modeleaza patriarhatul, prin perpetuarea lui. Evident, cea mai fatisa imagine a acestui tip de patriarhat este excluderea femeilor din politica, acestea fiind adeseori asociate cu mitul Elenei Ceausescu. Legate cat mai mult de spatiul privat si cu o postura inferioara barbatilor, singura modalitate prin care femeile au reusit sa intre in spatiul public a fost prin masculinizarea lor, adica prin adoptarea comportamentelor, discursurilor si valorilor proiectate de si pentru barbati.

In concluzie, dupa cum sintetizeaza Mihaela Miroiu in prefata cartii, patriarhatul, acest tip de relatie de putere primitiva reuseste sa se adapteze si sa se reproduca in orice tip de societate intrucat acesta nu este contestat, iar societatea romaneasca actuala nu face exceptie de la acest lucru. Nerecunoasterea adevaratele surse ale inegalitatilor de gen si a caracterului politic al relatiei precum si  slaba constiinta de grup a femeilor au dus la reproducerea mecanismelor patriarhatului chiar intr-o societate ce se vrea a elimina inegalitatile din nastere. Cartea „Ultima inegalitate – relatiile de gen in Romania ” scrisa de Vladimir Pasti este, in opinia mea, o dureroasa trezire la realitate si, desi ar putea fi contestata de feministe, dupa cum bine puncteaza Mihaela Miroiu in prefata, aceasta ar trebui citita si recitita intrucat dezvaluie realitatea societatii romanesti, oferind in acelasi timp o lectie de politica, de morala, de sociologie, propunand o alta abordare a patriarhatului. Asa cum societatea socialista si patriarhatul construit de aceasta ar fi trebuit sa constituie o lectie pentru societatea romaneasca in tranzitie si nu un lucru de care sa te indepartezi cat mai repede, asa si societatea autohtona trebuie sa invete din trecut pentru a putea desfiinta aceasta realitate inacceptabila numita patriarhat.

[1] Vladimir Pasti, Ultima inegalitate – relatiile de gen in Romania, Polirom, 2003, p.43

[2] Ibid., p.44.

[3] Ibid., p.74.

[4] Ibid., p.76.

[5] Ibid., p.75.

[6]Ibid., p.86.

[7] Ibid., p.108.

[8] Ibid., p.111.

[9] Ibid., p.173.

[10] Ibid., p.179.

[11] Ibid., p.182.

[12] Ibid., p.186

 

 

Material realizat in cadrul proiectului “Impreuna pentru egalitate de sanse! Consolidare si dezvoltare prin voluntariat si implicare civica”, finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondul ONG in Romania.

Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org

http://www.fondong.fdsc.ro/

Postează un comentariu