Recenzie- „Patriarhat și emancipare in istoria gandirii politice romanesti”

Cartea “Patriarhat si emancipare in istoria gandirii politice romanesti” este o lucrare aparuta in 2002 la editura Polirom, avand drept coordonatoare pe Mihaela Miroiu si Maria Bucur, la care se adauga studiile lui Andrei Miroiu, Valentin Nicolescu-Quintus, Radu Pirca, Gabriel Gherasim si Raluca Maria Popa. Lucrarea este structurata in mai multe capitole care apartin autorilor mentionati mai sus si care prezinta unghiuri diferite despre tema lucrarii, aceasta fiind ideea de patriarhat (din punctul de vedere al drepturilor femeilor de a face parte din viata publica) si cum modernizarea intalnita la nivel global influenteaza actorii politici, incepand cu anul 1848 si pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial (asta in linii mari, cu cateva exceptii unde se mentioneaza perioada comunista si politicile de control al reproducerii). Acest studiu ce se intinde pe o perioada de peste 100 de ani, se incadreaza in disciplina feminista, a diferentelor de gen care au „patronat” asupra gandirii romanesti. Problemele disputate in cadrul lucrarii nu mai tin de actualitate, femeile din ziua de azi reusind sa treaca peste obstacolele impuse de cei care detineau fie puterea politica, fie pe cea cultural-intelectuala.

Pozitia pe care Raluca Maria Popa o prezinta in primul capitol are in vedere atitudinea pe care liberalismul o avea in perioada mai sus mentionata, fata de situatia femeilor, prezentand succint scrieri/ pareri ale diferitelor personalitati precum N. Balcescu, C.A. Rosseti, Stefan Zeletin sau Ion Ghica. Apare ideea de „femeie Madonna”, „Femeia Madonna” este purtatoarea valorilor morale, sanctificata pentru sensibilitatea si spiritualitatea pe care le intruchipeaza, o femeie gata sa se sacrifice pentru cresterea copiilor ei sau pentru activitatea politica a sotului ei” (pagina 19).

Balcescu ajunge la ideea ca sacrificiul pe care femeia il face pentru a fi o Madonna este acela ca se exclude de la viata politica. La Rosseti apare termenul de „cetateana”, insa care il poate dobandi o femeie numai dupa ce isi indeplineste destinul de sotie si mama. Pentru Cezar Bolliac, situatia este putin diferita si anume faptul ca acesta „se pronunta pentru desfiintarea comandamentelor morale religioase care impun femeii castitatea premaritala si proclamarea, in locul lor, a amorului liber”, dar se afirma si in vederea emanciparii pe plan politic (pagina 28). Autoarea completeaza, prin studierea altor personalitati importante pentru acea epoca, faptul ca femeia este o „zeita” a spatiului privat, pe cand barbatul are zona publica rezervata. Alta denumire a femeii care mi s-au parut interesanta, pe langa Madonna, zeita sau persoana care trebuie sa indrume din punct de vedere al educatiei, este „muma de familie”, care indica caracterul restrans pe care aceasta il poate avea pe lume. Femeile „sunt fiinte misterioase ce trebuie adorate, dar nu intelese. Barbatii nu pot sa anticipeze comportamentul feminin si din aceasta cauza femeile iubite trebuie sa fie ferite de priviri si „crescute la umbra” (pagina 35). Personal, consider ca acest citat este reprezentativ pentru gandirea de la momentul respectiv, liberalii fiind pro-patriarhat.

Cel de-al doilea capitol, reprezentat de studiul lui Andrei Miroiu, prezinta gandirea conservatorilor, care nu este foarte departata de cea a liberalilor, neegalitatea între sexe fiind aceeasi problema. Insa femeia nu mai este raportata comparativ cu femeia ci cu existenta statului si chiar cu modernizarea occidentala. Junimistii, Barbu Katargiu sau P.P.Carp sunt cei analizati pentru discursul ideologic conservator. Autorul  considera ca acesti conservatori sunt „ neegalitari drept ganditori si practicieni politici care au asezat la baza reflectiei lor politice principiul unei societati a ordinelor, in care clasa conducatoare, posesoare in mod traditional a puterii politice si in mod patriarhal a unei autoritati parintesti asupra celorlalte clase sau membri ai societatii, isi asuma sarcina unei modernizari treptate, care sa conduca poporul spre civilizatia occidentala” (pagina 50). Conservatorismul doreste evolutie in cadrul statului roman, modernizare, care va fi facuta pe palierele administrative, de reorganizare a clasei mestesugaresti, insa nu vizau emanciparea femeilor sau acordarea de drepturi: „Femeile nu sint indicate printre persoanele care ar putea avea motivatia principala de a munci productiv, pentru ridicarea propriei stari. Junimistii ar fi recunoscut de altfel faptul ca femeile nu au nici macar cele doua vicii principale care alimenteaza lunga hibernare a claselor de jos romanesti: “Nu cunosc pregatire (de munca, n.m.), afara decat una si aceea este foarte aspra: este mizeria”„ (pagina 59), iar concluziile lui Andrei Miroiu putând fi reduse la urmatoarea afirmatie: „in paradisul conservator, femeile au drept cap barbatul si drept fericire truda si subordonarea perpetua, mostenite dupa caderea in pacat” (pagina 61).

Din punctul meu de vedere, tema despre „Miscarea eugenista si rolurile de gen” prezentate in cel de-al treilea capitol, este cea care ajuta cel mai mult la intelegerea intregului studiu si mai exact cum s-a format o dezvoltare pentru gandirea de la acel moment. Maria Bucur prezinta aceasta miscare umitoare, despre care afirma ca nu este foarte cunoscuta la nivelul spatiului romanesc. In timpul acestei miscari (perioada interbelica 1918-1947) s-au facut primele demersuri in ceea ce priveste educarea femeilor, mai ales a celor din mediul rural cu vedere la ingrijirea copiilor, igiena si chiar in a sprijini acele meserii considerate pentru femei (croitoria). Cel mai probabil argumentele celor care au sprijinit aceste fapte aveau in vedere mentinerea pozitiilor de supunere pe care le avea din partea celor din mediul rural (care nu aveau o educatie si erau analfabeti). Un alt lucru important discutat in acea perioada este avortul, care a ridicat deseori controverse. Autoarea indica faptul ca tinerii incepusera a fi educati pentru a avea un minim medical, astfel incat sa se poata evita un dezastru, asa cum partizanii miscarii eugenice il pot numi si anume nasterea unor copii cu malformatii sau cu boli ce ar putea fi transmise genetic. Avortul a fost legal si ilegal de-a lungul anilor, fiind acceptat cateodata numai in contexte ce tin de sanatate sau fiind legal pentru orice femeie. Legalizarea avortului s-a produs in primii ani ai comunismului, insa a intrat din nou in ilegalitate odata cu scaderea natalitatii in anii `60.  De asemenea, in aceeasi perioada se poarta discutii privind extinderea sufragiului la femei, care insa s-a infaptuit odata cu Constitutia comunista. O figura marcanta ce merita mentionata este Calypso Botez, care a luptat pentru aceasta extindere si emancipare, care ar fi pus capat patriahatului; insa o raza de emancipare se intrevede odata cu posibilitatea femeilor de a deveni asistente sociale. In plus, miscarea eugenista blameaza amestecarea raselor si etniilor, care ar duce la sfarsitul natiunii romanesti.

Cel de-al patrulea capitol, este prezentata pozitia ilustrilor autori Eminescu si Eliade fata de problemele femeilor, dar si cea a legionarilor din perioada interbelica. Asa cum se regaseste in titlul capitolului patriarhatul indiferentei a „ajutat” la oprirea emanciparii femeiesti. Eminescu are in vedere o emancipare, insa limitata care nu permit femeilor sa poata face politica, pozitia acestuia bazandu-se pe afirmatia ca: „inferioritatea nu este doar un construct social, ci un dat” (pagina 123). Intr-o idee asemanatoare se afla si Gheorghe Bratianu, care este de acord cu emanciparea insa nu realizeaza nimic pentru aceasta. Raspunsul negativ vine din partea lui Eliade care este de parere ca: femeia este “hotarat dezgustatoare”,  ii da drepturi politice ar fi o greseala fundamentala, periclitand forta unei natiuni.”(pagina 123). Indiferenta este reprezentata de comportamentul pe care A.C. Cuza, fiind alegerea „comoda”. Probleme ce tineau de saracie, sanatatea populatiei, natalitatea sau alcoolemia des intalnita puneau problemele femeilor pe plan secund sau chiar nici asa. „Din punctul de vedere al consecintelor practice, patriarhalismul indiferentei nu se diferentiaza prin nimic de raspunsul negativ al problema emanciparii. Mai mult, acest el contine un puternic grad de ipocrizie: daca am da drepturi femeilor, nu ar sti ce sa faca cu ele si si-ar putea face rau lor sau altora: astfel ca mai bine le ferim de acest pericol”.

Asa cum am afirmat si mai sus, capitolul trei mi-a placut cel mai mult, putand sa inteleg mai bine cum s-a desfasurat problema avortului, care inca este un subiect de actualitate. De asemenea, la acest capitol mi-a placut sa aflu despre Astra, despre Reuniunea Femeilor Romane din Transilvania despre care nu mai auzisem anterior. Toate capitolele au adus lucururi noi pentru mine, prezentand cronologic si succint istoria care intr-un final a adus la emanciparea femeii si distrugerea (in cea mai mare parte) a patriarhatului. De ce spun in cea mai mare parte? Pentru ca inca mai exista cazuri de abuzuri, cele mai multe in mediul rural, unde familia are aceleasi caracteristici ca cele de la 1848, in care barbatul este capul familiei si restul ii sunt supusi. Lucrarea te invita sa faci o analiza pe mai departe a altor lucrari pe aceiasi tema, ajutandu-ma atat pe mine, cat si pe ceilalti sa intelegem mai bine domeniul din care face parte aceasta carte. De asemenea, tin sa mentionez ca voi recomanda cartea oricarei persoane care va dori sa descopere istoria patriarhatului in spatiul romanesc.

Material realizat in cadrul proiectului “Impreuna pentru egalitate de sanse! Consolidare si dezvoltare prin voluntariat si implicare civica”, finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondul ONG in Romania.

Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org

http://www.fondong.fdsc.ro/

Postează un comentariu