Parteneriat civil pentru toți

de Andreea Bragă

Pentru un cuplu care își dorește formalizarea relației, parteneriatul civil reprezintă opțiunea legală întemeiată pe valorile egalității între parteneri și respectului față de diversitate, potrivită unei societăți democratice a timpurilor noastre.

Căsătoria, în schimb, are la bază valori ceva mai patriarhale, roluri tradiționale de gen și este puternic asociată cu căsătoria religioasă (slujba de cununie în cazul cuplurilor ortodoxe). În țările ortodoxe există un număr mai mare de respondenți care susțin inegalitatea între femei și bărbați în familiile căsătorite: 72% dintre români consideră că o soție ar trebui să asculte întotdeauna de soțul său[1]. În România încă există anumite așteptări sociale ca, după căsătorie, femeile să fie cele care se ocupă de activitățile de îngrijire ale casei și ale copiiilor, așteptări sociale care sunt învățate și internalizate, inclusiv atunci când ambii parteneri au un loc de muncă.

La origine, căsătoria tratează femeia drept o ființă inferioară, care poate fi transferată de la un bărbat la altul printr-un act (de la tată la soț, cum este și imaginea clasică din filmele americane în care tatăl conduce fiica la altar și o “înmânează” viitorului ginere). În istoria României a fost legiferat inclusiv dreptul bărbatului de a-și bate nevasta ori de câte ori consideră, ca metodă de control, iar instituția bisericii a fost „întotdeauna alături de bărbat în această luptă de cunoaștere și stăpânire a firii feminine”[2]. Instituția căsătoriei are și o încărcătură xenofobă prin faptul că în România anilor ’30, în perioada de plin avânt eugenist, Codul Penal interzicea căsătoria între ofițerii români și femei care nu erau de etnie română, dincolo de lege existând însă presiunea socială de a respinge orice căsătorie între cupluri mixte[3].

Toate acestea pot fi argumente pentru a respinge ideea de căsătorie așa cum este ea înțeleasă în prezent. Dacă ești un cuplu care nu dorește să legitimize această instituție patriarhală, singura alternativă este să nu te căsătorești deloc și să fii privat de anumite drepturi ce decurg din oficializarea legală a relației, cum este dreptul la moștenire sau dreptul de a fi alături de partenerul tău sau partenera ta și de a fi implicat/ă în decizii atunci când întâmpină probleme de sănătate.

Parteneriatul civil ar acorda drepturi tuturor cuplurilor, indiferent de orientarea lor sexuală, în timp ce căsătoria acordă drepturi doar persoanelor heterosexuale. În comparație cu instituția căsătoriei, parteneriatul civil este alternativa modernă care oferă drepturi partenerilor la fel ca în cazul cuplurilor căsătorite, dar care este liberă de încărcătura simbolică a patriarhatului. Parteneriatul civil reprezintă o opțiune politică a celor care doresc să promoveze egalitatea în drepturi pentru toți și care doresc să își manifeste, prin această opțiune, respectul pentru drepturile omului.

Ceea ce NU poate reprezenta o opțiune politică este posibilitatea de a negocia orice, oricum, doar pentru că există o majoritate. Drepturilor omului NU sunt negociabile, iar definiția familiei nu poate fi definită restrictiv!

[1] Pew Research Center. 2017. Religious Belief and National Belonging in Central and Eastern Europe, disponibil la adresa: http://www.pewforum.org/2017/05/10/social-views-and-morality/

[2] Vintilă-Ghițulescu, Constanța. 2011. În Șalvari și cu Ișlic. Biserică, Sexualitate, Căsătorie și Divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea, Ediția a doua, rev., Editura Humanitas.

[3] Bucur, Maria. 2005. Eugenie și Modernizare în România Interbelică. Editura Polirom.