Cartea numită „Cunt”

Cartea numită „Cunt”

Ruxandra Chirea

”Chess teaches how to deal with threatening situations and individuals in the midst of taking territory for oneself. The chances of being caught off-guard have discernable boundaries. Predators become opponents instead of scary monsters over whom one has no control. When played on a regular basis, chess melds into one’s consciousness. It becomes evident that one is never not playing this game.” (Inga Muscio)

Pe scurt, momentan trăiesc cu impresia că „Arta Războiului” de Sun Tzu este, cel mai probabil, un fel de „Cunt” mai vechi, mai confucianist și scris de un bărbat. „Cunt”, scrisă de Inga Muscio și publicată în 1998, este o carte despre luptă și libertate, libertatea de a-ți defini propria identitate, libertatea de a fi mânios/-oasă, de a-ți face vocea auzită și, finalmente, libertatea de a forma o comunitate care să aducă o rezistență reală violenței care îți marchează existența, fie ea reprezentațională, sexuală, economică sau de oricare.

Este o carte care te face să înțelegi ce înseamnă, de fapt, să te iubești pe tine. În toate modurile posibile. Hîhî.

 

Bijuteria…anatomică?

Pentru început, trebuie să recunosc că o bună bucată din carte m-a lovit cu un șoc cultural destul de ridicol. Ceea ce era inevitabil și, sincer, mi-a prins bine să trec peste el. Na, sunt o bucureșteancă absolventă a unui sistem de educație care pute a snobism pseudo-intelectual și care se chinuie mereu să ne arate că unele forme de expresie sunt mai importante decât altele. Și sunt româncă, deci în permanență înconjurată în același timp de frica de penibil dar și de imbecilități care depășesc limitele imaginației. Inga Muscio e o americancă albă crescută într-o familie din clasa muncitoare, vizibil asertivă și unapologetic. Cartea numită „Cunt” include pasaje despre legătura dintre fazele lunii și menstruație, Zeița, avorturi induse prin ierburi și…voință, termenul de „bijuterie anatomică”, chestii hipioate, anti-corporatism, masturbarea ca punte de legătură între tine și absolut și, nu în ultimul rând, greșeli gramaticale.

Nu a fost foarte greu să ajung să mă simt de parca am ajuns în ediția feministă a lui Dan Diaconescu în direct, și ca atare nici nu mi-a fost greu să încep să judec și să iau la mișto, simțindu-mă mai deșteaptă decât cartea. Și, pe de altă parte, feminismul lui Muscio era altfel decât feminismul meu sau feminismele la care sunt mai des expusă. Mult mai revoluționar și excentric. Mult mai american. Mult prea asemănător cu consacratul STEREOTIP ca să mă simt în largul meu cu el de la bun început. Pentru că da, se pare că, din păcate, și feministele se pot teme de propriile stereotipuri. Sau, mă rog, eu.

Material realizat in cadrul proiectului “Impreuna pentru egalitate de sanse! Consolidare si dezvoltare prin voluntariat si implicare civica”, finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondul ONG in Romania.

Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org

http://www.fondong.fdsc.ro/

Postează un comentariu